Cooperația ca idee a apărut în viața economico-socială din timpuri străvechi. Omul în lupta sa pentru existență, s-a organizat în grupuri pentru a-și dobândi hrana necesară, ferindu-l de pericolele iminente ale naturii, de unde-și procura cele necesare vieții.
Cercetările consacrate dezvoltării civilizației umane, menționează frecvent că, în perioada premergătoare economiei individuale, s-au manifestat la diferite popoare ale lumii, forme de conlucrare, de ajutor reciproc și solidaritate umană pentru desfășurarea unor activități economice, de regulă a acelora care depășeau posibilitățile individului izolat. Astfel, babilonienii au format organizații cu funcții asemănătoare obștilor de arendare. În Grecia antică se practica întrajutorarea comunitară în caz de deces al unuia din membrii familiei. În spațiul german, a existat obiceiul întrajutorării comunitare pentru efectuarea unor lucrări de anvergură, ca drenaje, îndiguiri, exploatarea lemnului în păduri etc.
Pe teritoriul României de azi, populația geto-dacă era organizată în obștii sătești, ale căror rămășițe le întâlnim în lumea rurală românească până în prezent. La nivelul obștei, proprietatea asupra pământului era în devălmășie, pământul nedistribuit pentru folosința individuală a familiilor era lucrat în comun (clacă), pădurile și islazurile se foloseau tot în comun de către membrii comunităților rurale.
În general, se poate aprecia că, forme de conlucrare și de întrajutorare au apărut și s-au dezvoltat o bună perioadă de timp în perimetrul vieții rurale, căpătând de-a lungul vremii denumirea generică de cooperație.
În accepțiunea modernă, fenomenul cooperatist apare la începutul secolului al XIX-lea, constituind un rezultat al civilizației europene, care oferea toate elementele unei dezvoltări nestânjenite: regimul economic și juridic modern, libertatea muncii și de asociere ș.a. Societatea a evoluat dar drumul ei spre progres nu a părăsit ideea de cooperație, indiferent de denumire: colaborare, obștie, conlucrare, asociere, cooperare, tovărășie, etc.
Industria a luat avânt și odată cu aceasta, o nouă ordine socială era inevitabilă, căci înlocuirea forței de muncă vie cu cea materializată a determinat sporirea considerabilă a producției de mărfuri, concomitent cu creșterea nemulțumirii muncitorilor rămași fără muncă. Deși au existat semnale de vindecare a rănilor sociale determinate de industrializare, cu toate acestea problema de fond nu a fost rezolvată, ea continuând a se manifesta încă multă vreme.
Primul pionier care s-a pus în slujba cauzei muncitorilor, a fost Robert Owen (1771-1858), din Anglia, care prin pricepere deosebită în calitatea de director la două fabrici de postav, a adus câștiguri enorme patronilor săi. Apoi, mai târziu, în asociere cu alți colaboratori, a cumpărat o întreprindere de prelucrare a bumbacului, unde a făcut adevărate minuni prin câștigurile realizate. La rândul lor, muncitorii erau mulțumiți pentru condițiile noi de muncă și de viață care le erau asigurate.
Gândul lui nestrămutat care îl frământa, era să întemeieze comunități de lucrători de pământ prin cumpărare sau arendare, în care munca să-și găsească o adevărată prețuire. Acest experiment întreprins în America, nu i-a reușit. S-a întors sărac de acolo, dar și-a continuat opera în Anglia, unde a fost considerat ca promotor al revendicărilor sociale care au cuprins mase tot mai largi de lucrători.
În această perioadă, în Franța, apar alți doi oameni de știință, Saint-Simon (1760-1825) și Charles Fourier (1772-1837), care în afară de teoriile noi pe care le-au conceput, au elaborat planuri de organizare a societății, ca pe o vastă asociație universală. Cu tot entuziasmul și suportul teoretic, acești economiști nu și-au văzut strădaniile încununate de succes, iar problemele sociale au continuat să rămână nerezolvate, grevele continuându-și cursul lor ascendent și susținut.
Cei trei mari precursori ai cooperației, din Anglia și Franța, n-au avut șanse de reușită, deoarece au ocolit realitățile sociale, teoria lor degenerând în utopie și rămânând ca atare în galeria marilor personalități din domeniul teoriei și practicii economice.
Înfăptuirea ideii de asociere s-a realizat în era capitalismului modern. Așa cum sublinia reputatul specialist de talie europeană în problemele cooperației, profesorul Gr. Mladenatz, ”unul dintre aceste mijloace ale inițiativei private, este asociația liberă, în forma ei modernă. Recunoașterea acestui mijloc s-a afirmat după mai multe decenii de experimentare, timp în care înfăptuirile cooperatiste au demonstrat pentru asociați, o dublă funcție: materială și morală”.
Se poate afirma deci, că ideea de cooperație a apărut într-o dublă dimensiune, economică și socială și ea se va dezvolta, în continuare, pe această concepție de viață.
