CENTROCOOP Uniunea Națională a Cooperației de Consum
Prima pagina | Evenimente | Prezentare | Structura | Activităţi | Membrii | Istoric | Legislaţie, Statutare | MASS MEDIA | Contact  
   
Istoric
 
  Sunteti aici: Prima pagina » Istoric » ROLUL ECONOMICO-SOCIAL AL COOPERAȚIEI. IDEEA DE COOPERAȚIE : APARIȚIE, DEZVOLTARE, PRINCIPII, CARACTERISTICI

ROLUL ECONOMICO-SOCIAL AL COOPERAȚIEI. IDEEA DE COOPERAȚIE : APARIȚIE, DEZVOLTARE, PRINCIPII, CARACTERISTICI

CONSIDERAȚII GENERALE, PRINCIPII ȘI CARACTERISTICI

 

         Ideea de cooperație s-a născut și a stăruit în mintea și sufletul poporului român de la începuturile existenței sale. Indiferent că a fost vorba de studii aprofundate sau de simple relatări în reviste de specialitate sau ziare, cooperația, în sensul ei general, a transmis mereu un mesaj încurajator omului în îndelungata și zbuciumata lui luptă pentru supraviețuire, constituind o formă specifică de organizare a activității umane.

         Se cunoaște că civilizația modernă, cu toată strălucirea ei, a creat în conștiința omului o stranie pervertire a facultăților sale de ordin moral. Descoperirile științifice epocale par a distruge rațiunea de a fi a omului de rând, transformat adeseori în anexă a mașinismului modern, îndepărtându-l tot mai mult de natură și devenind robul propriilor capricii, ale nevoilor sale, veșnic frământat, nemulțumit, fățarnic, chiar mincinos în această luptă perpetuă.

         Multe țări din Europa puternic industrializate au înțeles că, în ciuda marilor progrese tehnice, nu trebuie să se neglijeze această componentă sufletească a poporului. De pildă, sunt pline de înțelesuri și învățăminte, cuvintele care s-au făcut auzite în Camera Comunelor din Anglia, încă la începutul secolului trecut (1907), țara cu cea mai dezvoltată industrie din acea vreme: ”Sunt și alte considerațiuni decât cele economice care trebuiesc puse în cumpănă în această Cameră, anume: sănătatea și vigoarea neamului nostru”[1].

Așadar, creșterea fără precedent a producției de mărfuri, trebuia să găsească soluții, din partea conducătorilor, pentru rezolvarea problemelor dificile cu care se confruntau muncitorii din mediul urban și rural, antrenați tot mai insistent în revendicări sociale.

Dar omul în lupta sa dreaptă, pentru a prospera material și moral, și-a realizat aceste deziderate, acționând doar împreună, spiritul asociativ și de solidaritate, diversele forme de cooperare, reprezentând calități de necontestat ale vieții. El a înțeles că numai așa va învinge toate vicisitudinile cu care se confruntă, prin participare, asociere și colaborare activă, laolaltă. Acesta a constituit momentul cheie care a marcat saltul trecerii la cooperație.

Cooperația în accepțiunea generală, n-a fost un scop în sine ci s-a născut din dorința obiectivă pentru bunăstarea materială și morală a celor asociați având ca suport de funcționare următoarele principii de bază: adeziunea liberă voluntară și deschisă; controlul democratic al membrilor cooperatori și participarea fiecăruia la luarea deciziilor, producerea și vânzarea în comun a produselor; autonomia și independența societăților; neamestecul statului; educarea, instruirea și formarea membrilor; cooperarea între societățile cooperative; controlul gestiunii; constituirea unui fond de rezervă și dezvoltare ș.a.. În virtutea acestor principii au luat ființă societăți cooperative de diferite forme în toate țările dezvoltate, inclusiv în România[2].

         Subliniem că aceste principii sunt prezente, în marea lor majoritate în ”Declarația” din anul 1995[3], a Alianței Cooperatiste Internaționale, ele găsindu-și câmp optim de aplicare și în țara noastră, ca speranță de satisfacere a nevoilor de consum ale populației.

         În ceea ce privește caracteristicile economico-sociale ce definesc  sistemul cooperatist, acestea se referă la următoarele:

- Continuitate și durabilitate ceea ce înseamnă că sistemul economic cooperatist are menirea de a asigura baza continuării mișcării cooperatiste;

- Este un sistem de acumulare adică o mare parte din rezultatul economic este acumulat pentru susținerea și dezvoltarea sistemului;

- Este indivizibil ceea ce evidențiază că acumularea de capital are drept scop deservirea întregului grup și nu permite distribuirea lui individuală;

- Este un sistem social adică obiectivul sistemului este de a apăra și satisface nevoile sociale ale grupului;

- Este unitar și integru ceea ce asigură unitatea mișcării cooperatiste,  decizia privind capitalul indivizibil aparține întregului grup, care are obligația de a apăra proprietatea cooperatistă acumulată;

- Este deschis și democratic adică funcționează pe principiul conducerii și controlului democratic, deciziile fiind rezultatul votului exprimat de către toți membrii cooperatori.

Toate aceste caracteristici subliniază deosebirile sistemului economic cooperatist față de alte sisteme și creează cadru propice pentru a deservi interesele economico-sociale ale membrilor asociați.



[1]   C. Stere, ”Pe terenul principiilor”, vol. XI, București, Vatra Românească, 1908, pag. 101

[2]   Legea nr. 1/21 februarie 2005, privind organizarea și funcționarea cooperației, Monitorul Oficial al

     României,  partea I, nr.  172/28 februarie 2005, pag 3.

[3]   Gazeta cooperației nr. 434/2-8 martie 1999.

     
2007 © CENTROCOOP Uniunea Națională a Cooperației de Consum powered by netclip