Articol extras din cartea COOPERAȚIA DE CONSUM – EVOLUȚIE, STRUCTURI, STRATEGII DE DEZVOLTARE
Autor ec.dr. Ioan Crișan, Editura Universitară 2010
Activitatea cooperației de consum a fost influențată și în perioada postdecembristă de unele acțiuni ale organelor puterii de stat.
Ca momente pozitive trebuie amintite adoptarea în primele luni de după Revoluția din Decembrie a Decretului – Lege prin care s-a abrogat legea anterioară de organizare a cooperației de consum și s-au reinstaurat principiile democratice în organizarea și funcționarea acestei organizații, precum și adoptarea de către Parlament în anul 1996 a unei legi organice de funcționare a cooperației de consum (Legea 109/1996), prin care s-au dezvoltat substanțial prevederile actului legislativ anterior, constituindu-se într-un adevărat Cod al Cooperației.
Cooperația de consum a beneficiat în continuare de facilitatea căpătată înainte de Revoluție, privind dreptul de folosință gratuită a terenurilor proprietatea statului, pe care s-au edificat construcții, pe toată durata existenței imobilelor respective.
De asemenea, după adoptarea Legii nr. 109 din 1996, cooperația de consum a beneficiat, o anumită perioadă, de reducerea cotei de impozit pe profit, precum și de scutirea de plata impozitului pe clădiri timp de 5 ani de la punerea în funcțiune a obiectivelor.
În același timp unele acte normative și inițiative legislative ale puterii executive au influențat negativ eficiența activității economice, așa cum a fost, de exemplu, limitarea în anumite perioade a cotei de adaos comercial, sau condiționarea în perioada inflației galopante, a reevaluării stocurilor de o nouă aprovizionare, cu prețuri mai mari, indiferent de periodicitatea operațiunii și de creșterea ratei inflației.
În mod deosebit trebuie subliniată starea de instabilitate și nesiguranța creată de dezbaterea îndelungată a inițiativei legislative concretizate în legea 1/2005, care o dată aprobată, a sporit vulnerabilitatea proprietății cooperatiste.
În final, noul act legislativ a fost adoptat, cu toată opoziția cooperației de consum și meșteșugărești, care au organizat o dezbatere largă a proiectului respectiv, finalizată cu convocarea unor congrese extraordinare, care și-au declarat dezacordul față de inițiativa legislativă în discuție.
Printre cele mai criticabile prevederi ale Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum ar trebui menționate desființarea controlului financiar (auditului) intern și transformarea uniunilor cooperatiste din operatori economici în organisme ”decorative”, de reprezentare.
Este relevant faptul că inițiatorii acestui proiect legislativ nu a adus nici o critică Legii 109 de organizare și funcționare a cooperației de consum, care fusese adoptată de Parlament în urmă cu 9 ani.
Dealtfel legea adoptată în anul 2005 a fost contestată la Curtea Constituțională prin semnătura a peste 100 de parlamentari. Deși contestația, a fost respinsă, în Decizia Curții se face precizarea că unele din prevederile legii ”sunt discutabile sub aspect tehnico-juridic redacțional sau incomplete”.
Toate acestea și-au spus cuvântul în perioada de transpunere în practică a legii, influențând negativ starea economico-financiară și patrimonială a cooperației de consum.