CENTROCOOP Uniunea Națională a Cooperației de Consum
Prima pagina | Evenimente | Prezentare | Structura | Activităţi | Membrii | Istoric | Legislaţie, Statutare | Contact  
   
Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi de Credit - CENTROCOOP
 
  Sunteti aici: Prima pagina » LEGEA Nr. 109 din 10 octombrie 1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit » Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi de Credit - CENTROCOOP » Obiectul de activitate

Obiectul de activitate

CAPITOLUL II
Obiectul de activitate

Art. 125. - CENTROCOOP elaborează şi aplică strategia şi programul de dezvoltare al cooperaţiei de consum şi al cooperaţiei de credit şi de îndeplinire a hotărârilor adoptate de Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit cu privire la aprovizionarea şi desfacerea mărfurilor, prestarea de servicii, alimentaţie publică, turism, producţie industrială alimentară şi nealimentară, valorificarea pe piaţa internă şi externă a producţiei realizate de membrii cooperatori şi de organizaţiile cooperatiste asociate, precum şi de alte persoane fizice sau juridice, acordarea de credite către membrii cooperatori şi efectuarea de prestări de servicii financiar-bancare, precum şi realizarea unor acţiuni cu caracter social-cultural şi sportiv pentru locuitorii de la oraşe şi sate, în principal pentru membrii cooperatori.
Art. 126. - În realizarea obiectului său de activitate, CENTROCOOP are următoarele atribuţii principale:
a) efectuează studii şi analize asupra evoluţiei mişcării cooperatiste şi a fenomenelor specifice acesteia, în scopul dezvoltării activităţii şi sprijinirii organizaţiilor cooperatiste asociate pentru punerea în aplicare a strategiei stabilite;
b) organizează şi urmăreşte aplicarea legilor şi a celorlalte acte normative, precum şi a hotărârilor proprii de către toate organizaţiile, societăţile şi întreprinderile cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit, cu respectarea principiului autonomiei şi a specificului lor, stabilind măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea încălcării acestora;
c) reprezintă interesele economico-financiare, juridice şi socialculturale ale organizaţiilor cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit în faţa instituţiei prezidenţiale, precum şi în faţa autorităţilor legislative, executive şi judecătoreşti;
d) stabileşte raporturi cu organizaţii cooperatiste din alte ţări, precum şi cu organizaţii cooperatiste cu caracter internaţional;
e) colaborează la iniţierea şi elaborarea proiectelor de legi şi de hotărâri ale Guvernului care privesc activitatea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit;
f) emite norme obligatorii pentru toate organizaţiile, societăţile şi întreprinderile cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit privind structura organizatorică, salarizarea şi normarea muncii, constituirea şi utilizarea unor fonduri specifice cooperaţiei de consum şi cooperaţiei de credit;
g) exercită controlul economic şi financiar, îndrumarea şi supravegherea FEDERALCOOP şi a celorlalte organizaţii şi unităţi ale cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit şi acordă acestora asistenţă tehnico-economică şi de specialitate;
h) realizează în comun cu organizaţiile cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit obiective de interes general;
i) iniţiază şi negociază, cu organizaţiile cooperatiste din alte ţări sau cu alţi parteneri externi, acorduri sau alte înţelegeri de cooperare internaţională şi orientează activitatea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit în acest domeniu;
j) organizează studierea tendinţelor pieţei interne şi externe în vederea orientării activităţii de producţie, servicii, comerţ, alimentaţie publică, turism, export, import şi credit pentru satisfacerea nevoilor membrilor cooperatori;
k) organizează, finanţează şi coordonează învăţământul cooperatist prin şcoli proprii, cu avizul Ministerului Învăţământului, precum şi pregătirea şi perfecţionarea personalului salariat din cooperaţia de consum şi cooperaţia de credit;
l) organizează sistemul informaţional, metodologia de evidenţă tehnico-operativă, statistică şi contabilă a unităţilor cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit;
m) organizează rezolvarea litigiilor dintre organizaţiile cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit;
n) editează publicaţii şi materiale publicitare cu conţinut specific.
Activităţile prevăzute la alin. 1 din acest articol, destinate organizaţiilor cooperatiste asociate, se efectuează la cererea acestora.

     
2007 © CENTROCOOP Uniunea Națională a Cooperației de Consum powered by netclip