CAPITOLUL V
Organele de conducere
Art. 130. - Organele de conducere ale CENTROCOOP sunt:
a) Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit;
b) consiliul de administraţie;
c) biroul executiv.
Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit
Art. 131. - Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit este format din delegaţi aleşi în adunările generale ale FEDERALCOOP. Consiliul de administraţie al CENTROCOOP stabileşte norma de reprezentare pentru alegerea delegaţilor la congres.
Art. 132. - Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit este ordinar şi extraordinar. Congresul ordinar se ţine o dată la 4 ani şi este convocat de către Consiliul de administraţie al CENTROCOOP.
Congresul extraordinar se ţine ori de câte ori este nevoie şi este convocat de consiliul de administraţie sau la cererea unei treimi din numărul organizaţiilor cooperatiste asociate la CENTROCOOP. Dacă consiliul de administraţie nu convoacă congresul ordinar sau extraordinar, după caz, acesta este convocat de comisia de cenzori.
Convocarea congresului şi ordinea de zi se anunţă cu cel puţin 45 de zile înainte de data fixată.
Art. 133. - Congresul are, în principal, următoarele atribuţii:
a) hotărăşte strategia dezvoltării cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit;
b) dezbate şi aprobă raportul consiliului de administraţie şi al comisiei de cenzori privind activitatea desfăşurată de cooperaţia de consum şi de cooperaţia de credit în perioada dintre congrese; aprobă descărcarea de gestiune a consiliului de administraţie;
c) aprobă, modifică şi confirmă, după caz, statutele-cadru ale cooperativelor de consum, cooperativelor de credit - bănci populare, caselor teritoriale ale cooperativelor de credit şi FEDERALCOOP, precum şi statutele CREDITCOOP şi CENTROCOOP;
d) aprobă sau confirmă asocierea la CENTROCOOP a FEDERALCOOP şi a CREDITCOOP;
e) soluţionează contestaţiile privind neadmiterea, retragerea sau excluderea organizaţiilor cooperatiste asociate din CENTROCOOP;
f) alege, pe timp de 4 ani, Consiliul de administraţie şi Comisia de cenzori ale CENTROCOOP; completează consiliul de administraţie sau comisia de cenzori cu noi membri, în cazul în care numărul acestora s-a redus cu peste o treime, după ce toţi membrii supleanţi au fost cooptaţi;
g) hotărăşte afilierea CENTROCOOP la organizaţii cooperatiste internaţionale;
h) hotărăşte fuziunea cu alte organizaţii cooperatiste similare, divizarea sau dizolvarea CENTROCOOP.
Art. 134. - În cadrul Congresului Cooperaţiei de Consum şi de Credit se constituie secţiunea "Cooperative de credit - bănci populare" care alege Consiliul de administraţie şi Comisia de cenzori ale CREDITCOOP. Consiliul de administraţie şi comisia de cenzori se confirmă de plenul congresului.
Art. 135. - Pentru ca lucrările şi hotărârile congresului ordinar sau extraordinar să fie valabile este necesară prezenţa a cel puţin două treimi din numărul delegaţilor.
Hotărârile congresului se iau prin vot secret sau deschis, cu votul majorităţii delegaţilor prezenţi. Hotărârile congresului sunt obligatorii pentru toate organizaţiile cooperatiste, chiar dacă acestea nu au luat parte la congres sau au votat împotrivă.
Art. 136. - Dacă la prima convocare a congresului ordinar sau extraordinar nu se întruneşte numărul de delegaţi prevăzut la art. 135, se va face o a doua convocare în următoarele 30 de zile. Dacă nici de această dată nu se întruneşte numărul de delegaţi cerut, congresul îşi va desfăşura valabil activitatea şi va putea lua hotărâri cu votul majorităţii delegaţilor prezenţi.
Consiliul de administraţie
Art. 137. - Administrarea CENTROCOOP este încredinţată unui consiliu de administraţie format din 95 de membri şi 15 supleanţi. În cadrul numărului de membri se cuprind de drept preşedinţii FEDERALCOOP şi preşedintele CREDITCOOP, iar ceilalţi membri sunt aleşi de Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit. Administratorii trebuie să fie cetăţeni români, cu domiciliul în România, şi membri într-o cooperativă sau acţionari într-o societate cu capital majoritar cooperatist.
Administratorii se aleg pe o perioadă de 4 ani. Ei pot fi realeşi.
Art. 138. - În prima sa şedinţă, consiliul de administraţie alege, dintre membrii săi, pe preşedinte, pe vicepreşedinţi şi pe ceilalţi membri ai biroului executiv.
Art. 139. - Prevederile art. 44-48 şi ale art. 50-53 se aplică în mod corespunzător şi Consiliului de administraţie al CENTROCOOP.
Art. 140. - Consiliul de administraţie se întruneşte trimestrial şi ori de câte ori este necesar, la cererea biroului executiv sau a unei treimi din numărul membrilor consiliului de administraţie.
Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administraţie este necesară prezenţa a cel puţin două treimi din numărul administratorilor. Deciziile se iau cu votul majorităţii celor prezenţi.
Art. 141. - Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:
a) convoacă Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit şi stabileşte normele de reprezentare la congres;
b) aduce la îndeplinire hotărârile congresului;
c) emite norme obligatorii cu privire la salarizare, normarea muncii, constituirea şi utilizarea unor fonduri specifice cooperaţiei de consum şi cooperaţiei de credit, în condiţiile legii;
d) elaborează proiecte de statut-cadru pentru organizaţiile cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit, pe care le supune aprobării congresului, şi efectuează modificări la acestea în perioada dintre congrese, în limita competenţelor date de congres;
e) organizează şi efectuează, prin aparatul propriu, asistenţa de specialitate şi controlul economic asupra operaţiunilor întreprinse de organizaţiile cooperatiste asociate şi unităţile proprii, precum şi controlul financiar de gestiune al acestora, luând măsuri în conformitate cu legea şi cu statutul;
f) hotărăşte înlocuirea membrilor aleşi ai consiliului de administraţie înainte de expirarea mandatului acestora, pentru: abateri grave de la lege sau de la statut, pentru inactivitate, ori la cererea acestora. Înlocuirea se va face din rândul supleanţilor, cu excepţia membrilor de drept a căror înlocuire, indiferent de motiv, se va face cu cei care au fost aleşi în locul lor;
g) avizează dizolvarea, fuziunea sau divizarea organizaţiilor cooperatiste asociate care au suferit pierderi sau care nu-şi mai pot îndeplini scopul pentru care au fost create, ori desfăşoară activităţi contrare prevederilor prezentei legi;
h) aprobă cererile organizaţiilor cooperatiste de asociere la CENTROCOOP, precum şi retragerile şi excluderile din asociere, în conformitate cu prevederile prezentei legi;
i) aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a CENTROCOOP;
j) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al CENTROCOOP;
k) analizează şi aprobă dările de seamă anuale ale biroului executiv, bilanţul contabil pe ansamblul cooperaţiei de consum şi al cooperaţiei de credit şi raportul comisiei de cenzori;
l) analizează şi dezbate trimestrial şi pe întregul an rapoartele Biroului executiv al CREDITCOOP privind modul de desfăşurare a activităţii cooperaţiei de credit;
m) stabileşte nivelul remuneraţiei administratorilor şi a cenzorilor şi aprobă cota ce se repartizează pentru dividende;
n) reprezintă, prin delegaţii săi autorizaţi, cooperaţia de consum şi cooperaţia de credit în relaţiile cu puterea legislativă, executivă şi judecătorească, cu alte organizaţii cooperatiste, cu organizaţii neguvernamentale şi cu Alianţa Cooperatistă Internaţională, precum şi cu agenţi economici din ţară şi din străinătate;
o) exercită orice alte atribuţii care îi revin potrivit legii.
Biroul executiv
Art. 142. - Biroul executiv conduce activitatea curentă a CENTROCOOP în perioada dintre şedinţele consiliului de administraţie şi se compune din 9-13 membri, inclusiv preşedintele şi vicepreşedinţii.
Preşedintele Consiliului de administraţie este şi preşedintele Biroului executiv şi al CENTROCOOP.
Art. 143. - Biroul executiv se întruneşte lunar şi ori de câte ori este nevoie. Deciziile biroului executiv se iau cu votul majorităţii membrilor săi.
Art. 144. - Biroul executiv are următoarele atribuţii principale:
a) aduce la îndeplinire hotărârile consiliului de administraţie şi prezintă acestuia rapoarte de activitate;
b) iniţiază acţiuni pentru vărsarea părţilor sociale subscrise de membrii cooperatori şi de organizaţiile cooperatiste, asociate la casele teritoriale ale cooperativelor de credit, la FEDERALCOOP şi la CREDITCOOP;
c) analizează cererile de asociere sau de retragere din CENTROCOOP şi le supune spre aprobare consiliului de administraţie; de asemenea, în conformitate cu prevederile prezentei legi, propune consiliului de administraţie dizolvarea, fuziunea, divizarea sau excluderea organizaţiilor cooperatiste asociate;
d) sprijină activitatea economico-financiară a FEDERALCOOP, a CREDITCOOP, a societăţilor şi întreprinderilor cu capital majoritar al CENTROCOOP;
e) administrează fondurile comune, constituite la CENTROCOOP, pe baza normelor de constituire şi de utilizare aprobate de consiliul de administraţie al acestuia;
f) aprobă structura organizatorică a CENTROCOOP, angajează şi desface contractul de muncă al salariaţilor CENTROCOOP, stabileşte nivelul salariilor acestora şi le supune spre confirmare consiliului de administraţie;
g) participă, prin reprezentanţi, în consiliile de administraţie ale societăţilor şi întreprinderilor cu capital majoritar al CENTROCOOP;
h) participă, prin reprezentanţi, la concursurile pentru ocuparea posturilor de manageri la FEDERALCOOP şi la societăţile şi întreprinderile cu capital majoritar al CENTROCOOP;
i) îndeplineşte orice alte atribuţii încredinţate de consiliul de administraţie sau care rezultă din necesităţile derulării operative a activităţii, cu excepţia celor care sunt de competenţa Congresului Cooperaţiei de Consum şi de Credit sau a Consiliului de administraţie al CENTROCOOP.